Piept de raţă cu pesto rosso, cus-cus cu urechi-de-lemn şi baby corn murat

Reţeta reprezintă preparatul sărat pe care îl prezint în cadrul campaniei #horecaXperience, organizată de Centrul de training româno-belgian Horeca School în colaborare cu Gourmet Connection şi Desertonline.ro. Simplu, colorat, gustos.

Ingrediente

200 g piept de raţă
2 linguri pesto rosso
50 g cus-cus
câteva urechi-de-lemn hidratate
2 baby corn muraţi
sare
piper
oregano
sos de soia cu ciuperci

Mod de preparare

Se crestează pielea de pe pieptul de raţă.

Se condimentează bine bucata pe ambele părţi cu sare şi piper.

Se pune într-o tigaie uşor încălzită şi se lasă câteva minute pe fiecare parte să prindă crustă.

Se pune tigaia la cuptor apoi pentru 6-8 minute, după care carnea se lasă la odihnit.

Între timp se hidratează cus-cus-ul cu 100 ml apă fiartă.

În două linguri de grăsime de raţă rămasă de la prepararea pieptului se trag la tigaie ciupercile tocate, după care se adugă sosul de soia. Se amestecă cu cus-cus-ul hidratat, o linguriţă de pesto rosso şi oregano şi se amestecă bine.

Pieptul de raţă tăiat bucăţele se serveşte cu sosul pesto, cus-cus-ul cu ciuperci şi baby corn murat.

Poftă bună!





1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (2 voturi, media: 4,00)
Se încarcă...

Reţete similare

Comentează

Despre mine

Despre mine Sunt "taur", deci o doză de incăpăţânare există pe undeva... Sunt optimistă, gândesc pozitiv şi sunt loială.

Pe o insulă pustie mi-ar plăcea să îmi iau un morman de reviste culinare, laptopul şi... mult suc de portocale. Deşi îmi place la nebunie să mă plimb, nu prea am avut ocazia pe cât mi-aş fi dorit. Dar cu siguranţa m-aş simţi în al noulea cer într-o locaţie exotică alături de... cine vreau eu...

Mai mult...