Ghiveci de legume cu orez la Crock Pot

Slow cooker-ul şi-a îndeplinit şi cea de-a patra sarcină. De data asta un ghiveci de legume cu orez, o mâncărică gustoasă care poate fi mâncată ca tare sau însoţită de o friptură.

Ingrediente

1 vânătă
1 dovlecel
1 ceapă mare
1 ardei capia
1 conopidă mică
1 mână de mazăre
3 linguri de orez prefiert
2 roşii decojite
pastă de tomate
dafin
1 linguriţă paprika dulce
sare
piper
mărar proaspăt

Mod de preparare

Punem toate legumele tocate în vasul aparatului Crock Pot slow cooker Digital 4,7 l.

Adăugăm 500 ml apă sau supă de legume şi foaia de dafin.

Setăm pe modul Slow si lăsăm apartul să acționeze timp de 5 ore .

După cele 5 ore adăugăm pasta de tomate, orezul prefiert, sare şi piper şi setăm high pentru încă o oră.

Cu 15 minute înainte de terminarea programului se adaugă paprika.

La sfârşit de tot presărăm mărar proaspăt tocat.

Poftă bună!





1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (1 voturi, media: 1,00)
Se încarcă...

Reţete similare

Comentează

Despre mine

Despre mine Sunt "taur", deci o doză de incăpăţânare există pe undeva... Sunt optimistă, gândesc pozitiv şi sunt loială.

Pe o insulă pustie mi-ar plăcea să îmi iau un morman de reviste culinare, laptopul şi... mult suc de portocale. Deşi îmi place la nebunie să mă plimb, nu prea am avut ocazia pe cât mi-aş fi dorit. Dar cu siguranţa m-aş simţi în al noulea cer într-o locaţie exotică alături de... cine vreau eu...

Mai mult...