Slow Cooker Crock Pot Digital 4,7 L

Mod de preparare

Am fost provocată de  Bucătăraş.ro, site-ul meu de suflet, să testez slow cooker-ul Crock Pot digital 4,7 l. Am fost încântată şi am acceptat. Slow cooker-ul gateşte, aşa cum îi spune şi numele, în cel mai simplu mod ,gustos şi sănătos. Ingredientele sunt preparate la temperaturi scăzute, ceea ce înseamnă că îşi păstrează foarte bine gustul şi textura. Încă un avantaj al vasului minune ar fi că găteşte şi fără supraveghere, iar funcţia de ,,păstrare la cald este de mare ajutor atunci când ajungi acasă obosit după o zi aglomerată şi vrei să mănânci ceva proaspăt preparat. Cele cinci reţete pregătite m-au încântat atât prin gust, cât şi prin faptul că timpul alocat lor s-a micşorat considerabil, astfel că aparatul minune a făcut toată treaba! Mă rog…..aproape toată!  🙂 Aşa că daca încă nu deţineţi un slow cooker, e timpul să vă completaţi colecţia de aparate de bucătărie cu un Crock Pot Digital 4,7 l! Spor la gătit!





1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Momentan nu există voturi pentru aceasta reţetă)
Se încarcă...

Comentează

Tocană ţărănească

Tocană ţărănească

E o mâncărică pe care am încropit-o rapid astăzi. Mezelul poate să difere în funcţie de preferinţe.

Ingrediente

  • 4 cartofi mari
  • 250 g costiţă afumată
  • 1 ceapă uscată mare
  • 1/2 ardei gras roşu
  • pastă de tomate
  • 2 căţei de usturoi
  • sare
  • piper
  • ulei
  • pătrunjel proaspăt

Mod de preparare

Cartofii curăţaţi şi spălaţi se taie cubuleţe, apoi se pun la fiert.

Ceapa tocată julien se căleşte în ulei mai mult împreună cu sunculiţa şi ardeiul tăiate fâşiuţe cam 10 minute . Se adaugă cartofii fierţi scurşi nu de tot de zeamă,  pasta de tomate şi usturoiul tocat mărunt şi se potriveşte gustul cu sare şi piper. La final se adaugă verdeaţa tocată mărunt.

Poftă bună!





1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (1 voturi, media: 5,00)
Se încarcă...

Comentează