Ardei copţi cu sos de smântână şi usturoi

Îmi plac la nebunie ardeii copţi! Ardeii capia, ăia cărnoşi şi dulci, delicioşi! Salata asta e una din preferatele mele. Merge foarte bine ca garnitură lângă o friptură la cuptor sau grătar!

Ingrediente

  • 1 kg ardei capia
  • 250 ml smântână de gătit
  • usturoi după gust
  • sare
  • piper
  • oţet
  • ulei
  • pătrunjel/mărar proaspăt

 

Mod de preparare

Ardeii se coc pe grătar sau pe o plită pusă pe ochiul aragazului. Se întorc până sunt gata. Se scot într-o pungă, se presară cu sare şi se lasă aşa vreo 10 minute, după care se curăţă şi se rup fâşii.

Se zdrobeşte usturoiul şi se freacă cu sare şi puţin ulei. Se face ca o maioneză peste care se toarnă smântâna lichidă, puţin oţet şi piper.

Într-un castron se pune sosul, apoi fâşiile de ardei copţi şi se presară verdeaţă  tocată.

Poftă bună!





1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (1 voturi, media: 5,00)
Se încarcă...

Reţete similare

Comentează

Despre mine

Despre mine Sunt "taur", deci o doză de incăpăţânare există pe undeva... Sunt optimistă, gândesc pozitiv şi sunt loială.

Pe o insulă pustie mi-ar plăcea să îmi iau un morman de reviste culinare, laptopul şi... mult suc de portocale. Deşi îmi place la nebunie să mă plimb, nu prea am avut ocazia pe cât mi-aş fi dorit. Dar cu siguranţa m-aş simţi în al noulea cer într-o locaţie exotică alături de... cine vreau eu...

Mai mult...