Rulouri cu mere, nuci şi scorţişoară

Cubuleţe delicioase de mere cu nuci, zahăr brun şi scorţişoară aromată, învelite într-o foaie crocantă.

Ingrediente

Pentru 13 bucăţi:

3 mere măricele
2 linguri zahăr brun
1 praf de scorţişoară
1 pliculeţ de zahăr Bourbon
1 lingură cu vârf cu nucă măcinată
7 foi de plăcintă
zahăr pudră pentru servit
ulei

Mod de preparare

Merele se spală, se şterg, se curăţă de coajă, apoi se taie în sferturi şi li se scoate căsuţa cu sâmburi.

Se taie în cubuleţe mici.

Se pun la foc iute pentru maxim 5 minute la călit cu zahărul brun, nuca măcinată, zahărul Bourbon şi scorţisoara.

7 foi de plăcintă se taie în jumătate  pe lat şi obţinem 14 dreptunghiuri ( din care eu am folosit doar 13).

Se pune cam o lingură de cubuleţe pe fiecare foaie, se rulează cât masi strâns(  cu atenţie să nu se rupă foaia!), după care se lipesc cu puţin ulei, ca să nu se desfacă la prăjit.

Se frig în ulei încins până se rumenesc frumos.

Se tăvălesc prin zahăr pudră vanilat.

Se pot servi cu frişcă sau îngheţată.

Poftă bună!

 





1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Momentan nu există voturi pentru aceasta reţetă)
Se încarcă...

Reţete similare

Comentează

Despre mine

Despre mine Sunt "taur", deci o doză de incăpăţânare există pe undeva... Sunt optimistă, gândesc pozitiv şi sunt loială.

Pe o insulă pustie mi-ar plăcea să îmi iau un morman de reviste culinare, laptopul şi... mult suc de portocale. Deşi îmi place la nebunie să mă plimb, nu prea am avut ocazia pe cât mi-aş fi dorit. Dar cu siguranţa m-aş simţi în al noulea cer într-o locaţie exotică alături de... cine vreau eu...

Mai mult...